Suna Whatsapp

Floarea de orhidee – o operă desăvârșită a naturii

Adaugat la

Floarea de orhidee este privită ca o operă desăvârșită a naturii, aceasta regăsindu-se în foarte multe aranjamente florale datorită valențelor sale simbolice și a frumuseții ei fermecătoare. Orhideea prezintă o frumusețe exotică, identificată adesea ca o expresie a rafinamentului și a inocenței, alura lor fiind netăgăduit.

Floarea de orhidee – Simbolism cultural și povești legendare

Având o frumusețe sculpturală delicată, aceste flori exotice rămân o raritate istorică, simbolismul orhideei fiind în legătură cu moștenirea culturală a popoarelor lumii. De-a lungul timpului, orhideea a fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru foarte multe povești și mituri, multe dintre ele având în prim-plan apariția florii. 

Grecia Antică

Potrivit mitologiei grecești, apariția orhideei este strâns legată de fiul unei nimfe și al unui satir pe nume Orchis, ce a moștenit de la mamă frumusețea, iar de la tată libidoul. 

Legenda spune că în timpul unei sărbători, Orchis a încercat să seducă o preoteasă, acest abuz fiind aspru pedepsit de către zeu, fiind condamnat să fie sfâșiat de animale sălbatice. Însă, zeii au permis ca în amintirea frumuseții tânărului, din rămășițele sale să ia naștere o plantă frumoasă și delicată, mai precis orhideea. 

Un filozof grec a numit științific floarea orchis, făcând trimitere la forma acesteia, la masculinitate și forță.

Cultura orientală

În istoria Chinei, această floare a căpătat o importanță deosebită în medicina tradițională. Orhideele erau considerate ingrediente, fiind utilizate atât florile, cât și rădăcinile pentru a prepara infuzii și alte remedii pentru afecțiuni la stomac, boli pulmonare și alte probleme medicale. Din acest motiv, orhideea a rămas un simbol al sănătății și norocului, fiind oferită în dar pentru cei care se află în recuperare.

În Japonia, orhideea a apărut întâia oară într-o veche poveste despre soția unui împărat, care datorită inhalării constante a miresmei acesteia a reușit să se vindece de infertilitate.

În cultura japoneză, aceste flori reprezintă fertilitate, putere și noroc. Fiind flori rare, capabile să supraviețuiască și prospere în multe medii, ele sunt des întâlnite în casele japonezilor, datorită sensului său de putere, viață și prosperitate.

În cultura orientală, simbolistica orhideelor este una complexă. Pe lângă rolul ei în medicină, aceasta era floarea asociată copiilor, ea exprimând puritate, nevinovăție, inocență.

Cultura aztecă

De asemenea, floarea de orhidee a fost privită în cultura antică aztecă ca un mod de a obține putere. Războinicii utilizau orhideea de vanilie pentru a crea un elixir despre care se credea că oferă putere, energie și curaj.

Africa

În Africa, această floarea își menține semnificația și în prezent, fiind privită ca o amuletă utilizată în ceremoniile de nuntă.

Epoca Victoriană

În epoca victoriană, aceste flori reprezentau o emblemă a luxului și a opulenței, fiind flori exotice extrem de rare, ce necesitau o îngrijire deosebită. În perioada respectivă, doar familiile bogate își permiteau luxul de a avea asemenea plante în locuință.

În prezent, aceste atribute ale florii de orhidee s-au păstrat, ele devenind unele dintre cele mai deosebite și apreciate flori din lume.

Semnificația florii de orhidee în funcție de culoare

Floarea de orhidee

Această floare impunătoare, dar gingașă întâlnește semnificații diferite în funcție de culoarea ei. Important de menționat este că în lume există peste 20.000 de specii de orhidee, fiecare impresionând prin formă, coloristică și parfum. Printre cele mai populare se regăsesc speciile: Orhideea Phalaenopsis, Cambria, Orhideele Dendrobium, Oncidium, Cymbidium etc.

În funcție de culoare, floarea de orhidee are o simbolistică diferită, mai precis:

Orhidee roz – este un simbol al feminității, blândeții, fericirii, grației și al fertilității. O orhidee de această culoare poate fi dăruită în semn de admirație și de iubire pentru soție sau proaspăta mămică. Această floare este cadoul perfect pentru aniversările de căsătorie.

Orhidee roșie – întrucât puterea face parte din simbolismul florii, orhideele roșii reprezintă determinare, curaj, dorință și dragoste. Această floare este ideală pentru a o dărui persoanei iubite. 

Orhidee albă – simbol al purității și al inocenței, această orhidee are o frumusețe aristocrată, fiind ideală în contextul unei nunți sau a unui eveniment deosebit în familie. De asemenea, poate fi dăruită ca semn de iubire profundă, ce trece dincolo de sensul dragostei pasionale.

Orhidee violet – epoca victoriană a avut un impact asupra simbolismului orhideelor, clasa superioară arătând o apreciere deosebită acestei flori. De atunci, orhideele violet au exprimat autoritate, regalitate și demnitate. Astfel, ele sunt dăruite în semn de admirație și respect.

Orhidee galbenă – o floare veselă, optimistă și este un simbol al bucuriei, prieteniei și al noului început. Orhideea galbenă este perfectă pentru a fi dăruită prietenilor, în semn de prețuire sau pentru a celebra o nouă etapă a vieții lor.

Orhidee albastră – pe lângă frumusețe și unicitate, orhideea albastră este o expresie a spiritualității și a reflecției. 

În limbajul florilor, orhideea reprezintă un adevărat etalon de frumusețe și farmec feminin. Având multiple valențe simbolice, de la simbol al fertilității până la cel al idealului și al frumuseții absolute, orhideea rămâne una dintre florile cu o istorie interesantă, încărcată de farmec, putere și intrigi.

Asociată cu trandafiri, hortensii, lalele, eustoma și alte flori deosebite  se poate crea o adevărată simfonie florală de excepție.

Dacă ești în căutarea unor aranjamente florale/buchete de flori deosebite apelează la atelierul IMOD Flowers. Culorile vibrante, mireasma proaspătă și eleganța desăvârșită a fiecărei flori se îmbină armonios sub măiestria artiștilor florali de la IMOD Flowers, aceștia reușind să creeze cadoul floral perfect. 

Florăria IMOD Flowers (AFI Cotroceni Mall, parter) Livrează Flori și Aranjamente Premium În București și Ilfov în Perfectă Stare, Cu Propria Flotă de Curieri Specializați

X
0
0
Coșul tău
Coșul este golInapoi la magazin